Rachela

Signuri mei, viditi, ppi 'na cajurdazza qualunchi, chi 'nfernu ca po' nasciri 'nta du' famigghi!.... E chissa d'accussì 'u pigghia, a so' maritu?.... E chi è, pazza?... N' 'o sapi ca si ci firria 'u ciricoppulu!.... (notando che Anna ha il tremito alle labbra) — Nenti, Anna, non stari ccu pinseri, pirchì iu 'u conusciu a Oraziu Pardu.... 'u conusciu megghiu di so' mugghieri.... Non sapi nenti, pirchì si si nn'avissi addunatu, Diu nni scanza e libiri, avissi fattu un macellu!.... Bah!.... Sta tranquilla, ca non sapi nenti! (si ode il campanello e va ad aprire).

SCENA IV.
Ninfa e dette.

Ninfa

(entra, tutta affocata in volto, preceduta da zia Rachela. La gioia le schizza dagli occhi ed è quasi convulsa) — Bongiornu, cummari!.... Unn'è, 'u cumpari?.... Oraziu mi mannau ppi 'ddi carti.... Dicitaccillu!....

Anna

(contenendosi, va a prendere le carte e, consegnandogliele, freddamente) — Cca ci sunnu 'i carti.... Su firmati, pirchì Saru dissi ca 'u cumpari si l'aveva a veniri a ritirari iddu....

Ninfa

(forte, per farsi Udire di là, dove crede sia il compare, ridendo) — Ah, ma iddu non potti veniri, pirchì si sta priparannu, ca ci arrivau l'ordini di partiri subitu ppi Biancavilla.... e mannò a mia!....

Anna