[297]. Isidoro di Siviglia dice nella sua Regula monastica, c. 8: «Gentilium libros vel haereticorum volumina monachus legere caveat: melius est enim, eorum perniciosa dogmata ignorare, quam per inexperientiam in aliquem laqueum erroris incurrere». Ottone (XI secolo) tuttochè benedettino ammoniva: «Gentiles libri non sunt ab eis religendi qui servire Deo statuerunt pectore toto» (Proverb., c. VII, ap. Pez, Thesaurus anecdotorum, t. III, parte 2ª, p. 498. V. anche il suo Liber metricus de doctrina spirituali, ivi stesso, p. 441).
[298]. V. Comparetti, op. cit., v. I, p. 113-4.
[299]. Non più così nei secoli che seguirono. V. il parallelo che fa tra i monaci più antichi e quelli del XIV secolo Riccardo di Bury nel Philobiblion.
[300]. V. intorno alle biblioteche dei chiostri Petit-Radel, Recherches sur les bibliothèques anciennes et modernes, Parigi, 1819: Heeren, Geschichte der classischen Litteratur im Mittelalter, Gottinga, 1822, v. I, p. 161-7, 193-7; Graesse, Lehrbuch einer allgemeinen Literärgeschichte, v. II, parte 1ª, p. 824 e seg.; Boutaric nella Revue des questions historiques, v. XVII, p. 16-9. Nel suo poema De pontificibus et Sanctis Ecclesiae Eboracensis Alcuino dà l'elenco degli autori le cui opere si conservavano nella chiesa cattedrale di York. Benchè assai noto, esso merita d'essere qui riportato.
Illic invenies veterum vestigia patrum
Quidquid habet pro se Latio Romanus in orbe
Graecia vel quidquid transmisit clara Latinis:
Hebraicus vel quod populus bibit imbre superno,
Africa lucifluo vel quidquid lumine sparsit.
Quod pater Hieronymus, quod sensit Hilarius, atque